Blog

– Cunosc, cunosc, dădu din grimase boierul, toate confuzele efuziuni țuicare ale lui Codin! Staruha Țepurlui fiindu-i când bunică focoasă, când străbunică arzoaică! Însă dar după ancheta ce a întreprins-o, cu mijloace istorice științifice de restabilire a adevărului, tatăl meu, rusul ofițer care s-a slujit de babă nu putea fi insațiabilul Tolstoi, și nici Rasputin, deoarece nu era chior, de ochiul drept, ci mai probabil să fi fost atunci colonelul Kutuzov, sau dacă ținea acel ochi numai închis de plăcere, poate mareșalul mult mai popular la noi, Suvorov, căruia după ce la Varșovia a avut cazaci implicați în mari masacre, ne-o bătut cu turci cu tot în Vrancea, încât i-am aridicat o statuie ecvestră la 1913, mutată însă la Ismail, fiindcă acolo au fost masacrați și civilii învinsului mahomedan!

– O statuie, o statuie, îngână visător petrolistul Octavian Ghizdavu, o statuie ecvestră ar merita, în actualitatea sculpturală imediată, și Grigore Căinaru al nostru, cel mai rezistent romancier român – 1681 de ani să fie citit! –, scânteind pe fundalul moscovit al Domei Iskrăi, chiar pe soclul cel roșu al lui Lenin, care viteaz, să nu fi fost bărbați doi opozanți, eroii Mac Arthur și McCarthy, ne asaltau de mult bolșevicii cazacii Hollywoodul, care la americani e ca Palatul de Iarnă cu femei, și-l sculptau cu sclavul zek alb-negru numai pe Soțul Krupskăi, în picioare, din întreg Mount Rushmore, predestinatul kurgan rusesc din amonte de South Dakota, în ale cărei ape cu solzișori se oglindește cu mâhnire Cvartetul: Washington (care stăpânea 300 de sclavi), Jefferson, Lincoln, Theodor Roosevelt, ultimul fiind Nobelul 1909 pentru pace, că a mediat pacea ruso-japoneză, a cărui nepoată, frumoasa Eleanor, de s-a canonit Franklin al ei s-o cucerească mai mult decât Volodea pe Nadejda, îi explica lui C. A. Rosetti că, în America, marea generație pașoptistă a Independenței și a Drepturilor Omului a găsit sclavia deja solid înrădăcinată, de supraomul alb englez, pe un pământ unde se aplicase Soluția Finală aborigenilor, de la care a luat modelul Winnetou, firește răsturnat dialectic, și Hitler, cum că ce sclavie să implementeze în Galiția noastră, de se pronunța Marius, ca avocat, robului său Merțalov, că după Ghitler vine Lincoln!

– Domnilor, ridică pumnul proletar în sus ca și cum ar fi amenințat să-și debaloneze burduful Codin, vă contrazic! Neam de neamul meu nu a fost bătut de vreun Suvorov. Străbunicii mei s-au mutat voluntari panduri, lângă Suvorov. În șchimb, scoase el rubașca kakie, ca și cum s-ar fi despăduchiat, uitați-vă bine la grila asta de lovituri de nagaică, la stroi, constructive!

– Oooo! gemură cu experiență feministele prezente. Parcă ți-ar fi pus canibalii mușchiuleții la grătar!

– Nu de la Suvorov al polonezilor… De la KUTUZOV le am!!!

– Nu șuguiești? pipăi ca Toma Necredinciosul micuța Emily unde, feciori fiind, n-aveau coraj nici frățiorii ei, Gobind și Niel (Nilă), nici verișorii lor mai măricei, Joseph și cu Marlon.

Scriitor progresist al Imperiului Romănesc în formare și al tranziției noastre spre un statut de Mare Putere, eu Grigore Căinaru, m-am poziționat totdeauna lângă cei oropsiți, lângă norod, lângă cei mulți și umili, nu lângă căpușele din capul supraputerilor, fiind erou de erou atât la trecerea, în calitate de voluntar pe termen redus, a Prutului, cât și, la deznodământ, în calitate de pandur transferat de la Divizia Horea, Cloșca și Crișan a generalului Mihail Lascăr, la trecerea Tisei noastre, pe direcția Debrețin, Tokaj, Kraków, Wien, Wrocław pe Odra, și iată de ce, fin cunoscător al psihologiei gloatei, despre care am și scris 1681 pagini de pertinente foi de observații, din care să-mi extrag personaje, cum alți lucrători strâng informații ca cadre refolosibile unicat, mă declar absolut de acord cu opinia domnului colonel doctor harkovian Liviu Lecca, că a lovi un obiectiv atât de excentric ca Stalingradul, lungind inimaginabil ca gaia mațul comunicațiile, în loc să iei ca din oală Moscova și Leningradul, care abia așteaptă să se predea, cetăți aristocrate scârbite de vulgaritatea cekistă, este lucru cu primejdie, sfoara frontului putând a mătura de-amu planiglobul în sensul în care umblă și carul cel de aur al Soarelui dătător de lumină, ce-l adorăm din moși-strămoși cu toții…

– Cu alte cuvinte, îl privi bronzatul la Crimeia medic cu acea dragoste frățească de-l împiedicase să vaccineze pe Dora, deși subalterna ar fi achiezat fie și din plictis și stress de lazaret infect, se pune azi cu seriozitate problema ca, așa cum inversând voltajul în fața unui ac magnetic, să-și rotească direcția, așa și noi, să trebuiască a muta arma de pe un umăr pe altul, căci deja Ardealul, Ardealul ne cheamă din ce în ce mai stăruitor, însă am aici o enigmă privind modul creștin în care se va detașa trupa noastră, rurală, curată sufletește, sensibilă olfactiv, de trupa germană, cu care a împărțit și binele, și hrana, deși s-au ivit unele discuții, legate sensibil de senzația de foame patologică, din pricina omizilor din care s-a recrutat, de la Duca-Vodă și Șerban Cantacuzino încoace, clasa noastră politică, talpa țării fiind constrânsă a se hrăni erbivor, dotându-se cu stomacuri țărănești mari ca pentru, cel mult, mămăligă, dovleci, cartofi, fasolică și zeamă de varză, de unde și discuțiile-n contradictoriu ce-am avut ades cu camarazii nutriționiști naziști, uimiți că, la aceleași rații de concentrate, soldații hitleriști se declarau extrem de satisfăcuți, pe când răcanii regimului militar-fascist, al criminalului de război Antonescu, umblau înfometați de colo colo ca niște ovine căpiate, cu mațele cârâindu-le de exces de sucuri gastrice…

– Domnilor, potrivi din șuruburi șezutul căruciorului încât să stea comod cu coatele pe masa încărcată de hârtii incendiare Voicu Ghizdavu, fac parte din marea generație a cărei deviză însclipitoare a fost și este Prin moarte la datorie, fără de număr fiind cadavrele ce noi am semănat ca eroi de eroi pe toate ponoarele, boturile de deal și văgăunile, pentru a zidi conceptul de Românie prea Mare, un miracol ca să se pișe, iaca, pe el, generația de cărturari postceaușistă, concesionându-l gratuit, printr-o lașă tăcere, unei adunături a cărei bază de emanare se va vedea din opoziția acerbă la a se scotoci-n arhivele căgăbăului de pe-acest meleag, agitând motivația puerilă că electoratul n-are spitale!

Păi când a avut vreodată electoratul la noi ce mânca? Darmite spitale!