– Tuuu, îl privi stăruitor în ochii castanii Clara Honig, ești omulețul cărei părți interesate, peredvijnicule?
De afară, în tăcerea ce urmă unei atât de brutale cotituri a interogatoriului spre identificarea prevenitului, fiind 8 noiembrie 1941 și
uscată natura, se auzi un vuiet de frunze mari și late, ca și cum o basculantă ar fi deșertat oseminte umane, îndeosebi centuri scapulare, cu omoplați ca niște triunghiulare plăcinte alb-pergamentoase, pietrificate, de care pe vremuri se însăilau aripi străvezii dar eficiente, într-un aer a cărui materialitate avusese de suferit datorită intruziei spiritualității în dumneaei, ca o libelulă în lacul încărcat de nuferi galbeni.
Întrebarea judecătoarei așezate stăruitor pe lunga ladă de ofițer a Ghizdavului era însă firească, cristaliza ca naftalina.
Dinspre Arcul de Triumf, se auziră stridente fluierături de vardiști și niște huruituri de tancuri repetând pentru Paradă, urechea superfină a clavecinistei Isadora recunoscând ba un motor francez, ba altul englez, ba motoare Škoda din Cehoslovacia transformată de Hi în pașalâc la 15 martie 1939, sunete care o întristară prin deducția că românii nu primesc, pentru îndeplinirea misiunii lor istorice din spațiul interfluvial Donau-Volga, cea mai bună tehnică hitleristă a momentului, ci se speculează geniul lor de a improviza, dându-li-se material de captură de pe la învinși, recondiționat și adaptat noilor cerințe privind zdrobirea unui adversar care se înarmase, pentru Cucerirea Lumii, vreme îndelungată, începând chiar de la 7 Noiembrie 1917, zi pe care tocmai o aniversa și Stalin, dezvăluind lumii întregi cât de tare s-a implicat deja America în sprijinirea tiraniei lui, anticipându-se că după Căderea Berlinului se vor găsi destule arhive și probe șocante pentru gloatele oricum jubilânde, încât să nu se mai mire decât… fascistul Orwell de argumentul că Constituția lui Vîșinski, republicană ca și cea iorgovană, cum observa doctorul Cezar Bogza, e mai bună logic ca aia franceză, deoarece pentru că… oamenii sovietici au biruit mașina de război a imperialiștilor germani! Luându-le și Tezaurul femeilor troiene, ca să-l așeze lângă al doamnelor și domnițelor române, atrăgându-se un viitor nefast pentru Soiuzul Roșu, ce ar fi trebuit să devină, într-o singură generație, de două-trei cincinale, cugeta clandestin Marius Ghizdavu după gagarinizarea cosmosului, întâiul stat cultural din istorie, dar n-a fost să fie, pentru că tocmai serviciile astea de cadre exclud ca să ajungă vojzi oameni ca mine sau măcar ca amărâții de Iancu Noveanu și de Tăsică Damian sau ca regretatul celor 1681 pagini antisovietice, scriitor biv vel pisar și pisatel Grigore Căinaru, a cărui Doră trebuie eu, om de cincizeci de ani, om-cu-operă, silit prin destin a nu risca nimic, să o consolez, să o țin în pat pe linia de plutire, conștient că microfoanele băloase, vipere plătite din sudoarea claselor pozitive, nu dorm, ne veghează, și pe mine și pe ea…